Emil Isac: Alszik a játék-baba
– Halkan… lábujjhegyen… fel ne riaszd! Alszik a játék-baba,
és a kislányom mellém oson ajkára biggyesztett ujjakkal,
anyai aggodalomtól kipirult arccal, az asszonyok szemében
örökké égő tűz valóságával: ez a szeretet, biztonság, védelem.
– Halál e kis játék életében; alszik apró ágyacskájában
selyemruhácskában, csipke gallérocskával a nyaka
körül, keresztbe tett kezecskéivel: alszik a játék-baba.
– Mintha az óra halkabban ketyegne, mintha az ablakok
függönyei elfelednék belebbenteni az est illatait, mintha
a talapzatán álló szobor-madár csőrébe zárná a csendet …
Alszik a játék-baba… halkan, lábujjhegyen, fel ne riaszd!
– Karomba kapom a kislányomat, sűrű puszikkal számolva
a pillanatot, leheletem az övével keveredik, szerető és
aggódó tekintetünk az alvó játék-babán…alszik mélyen.
…Ó, ha felébredne, elkezdene sírni, mert nincs anyja,
mint nekünk, mert talán éhes lenne és szomjas, mert fáj
valamije; vagy tán kérni szeretne, ahogy mi is kérünk:
kenyeret, cukrot, meleget, virágokat, ezüstöt…
Lehet, öt is megviselné a vihar, s fájdalomcseppként
hullnának könnyei a fehér asztalkára.
– Halkan… lábujjhegyen… Alszik a játék-baba.
Elzavarjuk a legyeket, fel ne ébressze a szárnyak zizegése.
Alszik a játék-baba.
Fordította Koosán Ildikó
Emil Isac
Doarme păpușa…
– Încet… tiptil… să nu-o trezești! Doarme păpușa… Și se
strecoară lângă mine, fetița mea, cu degetele puse pe buze,
cu obrajii îmbujorați de grijă de mamă și în ochii ei arde
veșnicia focului de femeie, care iubește, adăpostește, și apără…
– Moartă în viața jucăriei, doarme în micuțul ei pătușor, în hăinuța
de mătase, cu horbotă de dantelă la gât, cu mânuțele puse la cicilă:
păpușa doarme.
– Și parcă și ceasornicul ticăie tăcut, parcă și perdelele de fereastră
au uitat să legene miresmele de seară, parcă și pasărea moartă de
pe soclu închide în ciocul ei tăcerea… doarme păpușa… încet, tiptil,
să nu se trezească!
– Și apuc în brațe pe fetița mea și număr clipele cu sărutări dese,
răsuflarea mi se leagă de răsuflarea ei, privim cu iubire și teamă
păpușa care doarme … doarme dusă…
– O, dacă s-ar trezi ar începe să plângă, căci n-are mamă ca noi,
căci i-ar fi sete și foame, căci ar durea-o ceva, poate ar trebui să
ceară ca și cum cerem noi: pâine, zahăr, căldură, flori, argint…
poate ar scutura-o și pe dânsa furtuna și ar cădea lacrămile ei,
ca picuri de durere pe măsuța albă
– Încet… tiptil… Doarme păpușa.
Și alungăm musca să nu-o trezească cu bâzâitul aripilor.
Doarme păpușa.
Emil Isac 1886 – 1957. román költő, publicista. Erdélyben a szimbolista költészet képviselője. Magyarul is írt verseket.
Koosán Ildikó a 2020-as Cédrus-pályázat közlésre kiválasztott műfordítója
Illusztráció: Alszik a játék-baba (fh. Roelofs)
Ezek is érdekelhetik!
Thomas Möhlmann versei →
André Maurois: Antoine de Saint-Exupéry →
Uladzimir Nyakljajeu: SZARHÁZI →
